previziune pret ethereum
# Criptomonede

Actualizat:

timea sabau

autor:

Timea Sabău

alex manea

Verificat de:

Alex Manea

Verificat de

Previziuni Ethereum: când va ajunge ETH la 100.000 USD

De la lansarea Ethereum în 2015, mulți au speculat care va fi valoarea acestuia în decursul timpului. În acest articol vom vedea care sunt unele dintre aceste previziuni ale prețului Ethereum, și vom răspunde la întrebarea: când va ajunge Ethereum la 100.000 USD?

Ethereum este un sistem inteligent de tipul blockchain care diferă semnificativ de Bitcoin sau Litecoin. Ether, adesea cunoscută sub numele de ETH, este criptomoneda Ethereum. În urma lansării Bitcoin, programatorul ruso-canadian Vitalik Buterin a fost fascinat de noua tehnologie financiară și a simțit că ideea și conceptul ar putea fi îmbunătățite și utilizate în mai multe scopuri decât doar plăți.

Ethereum a utilizat aceleași protocoale de consens în sistemele distribuite ca și Bitcoin în vederea validării tranzacțiilor pe blockchain și pentru a genera criptomoneda. Acest proces consumă foarte multe resurse, ceea ce a condus la criticarea criptomonedelor de către cei preocupați de mediu. Începând cu 2021, Ethereum este în proces de tranziție la „Proof-of-Stake”, dar deocamdată este într-o etapă de tranziție.

Evoluția prețului Ethereum 2021

Ethereum este una dintre cele mai puternice piese de tehnologie din zilele noastre și a atras atenția marilor antreprenori și investitori din industria tehnologică și financiară. Potrivit Digital coin, previziunea Ethereum rămâne pozitivă, așteptând o valoare medie de 2.707 USD în 2021 și un prag de 3.382 USD în 2022. Pe termen lung, ne putem aștepta ca valoarea unui Ethereum să ajungă în medie la 5.852 USD în anul 2025, respectiv 8.488 USD în anul 2028.

Previziunile pentru 2022 variază de la prețul minim de 3.843 USD la mai mult de 15.000 USD. Se previzionează că Ethereum va prezenta o creștere constantă, fără căderi extreme.

Viitorul Ethereum – poate ajunge la 100.000 USD?

Joe McCann, Angel Investor și Crypto Margin Trader consideră că prețul Ethereum ar putea ajunge la 50.000 USD până în martie 2022. Cu toate acestea, directorul executiv al Coinmama, Sagi Bakshi și economistul Lex Sokolin prezic că ETH va ajunge la 19.825 dolari până în 2025.

Majoritatea celor 35 de experți în criptomonede au prognozat că până la sfârșitul anului 2022, Ethereum va depăși Bitcoinul ca cel mai frecvent tranzacționat activ digital.

2025

Până în 2025, ei estimează că prețul Etherului va ajunge la 19.842 USD. Majoritatea specialiștilor consideră că acum este cel mai bun moment pentru a cumpăra Ethereum, în timp ce 28% dintre aceștia consideră că este cel mai bun moment pentru a păstra activul, în cazul în care îl dețineți deja în portofoliul personal.

2030

Perspectivele pentru valoarea monedelor sunt în general pozitive. Din prezent și până în 2030, experții cred că prețul Ethereum va crește în fiecare an, ajungând la aproape 62.000 USD pentru fiecare ETH. Crypto-Rating a calculat situația diferit. Ethereum ar putea ajunge la peste 100.000 USD per monedă până în anul 2030, potrivit acestora.

Dan Morehead, CEO-ul Pantera Capital, prezice că valoarea ETH va depăși 100.000 USD în zece ani.

Piața criptomonedelor rămâne însă foarte imprevizibilă, chiar dacă majoritatea prognozelor sunt pozitive. Din acest motiv, este destul de dificil de anticipat care va fi valoarea monedei în viitorul apropiat și chiar mai dificil de prognozat pe termen lung.

Istoria Ethereum și prețul acestuia

Fondatorii Ethereum au strâns 18 milioane de dolari într-o campanie de crowdfunding în anul 2014, vânzând Ether (monede). În 2015, a fost deschisă platforma Ethereum iar de atunci, sute de dezvoltatori au contribuit la progresul acesteia.

Similar cu Bitcoin, Ethereum se confruntă cu unele probleme cum ar fi scalabilitatea, dar și securitatea. În 2016, un hacker anonim a furat monede Ether în valoare de 50 de milioane de dolari, stârnind îngrijorări cu privire la securitatea softului. Acest lucru a provocat o separare în comunitatea Ethereum și a împărțit investitorii în două categorii: Ethereum Classic (ETC) și Ethereum (ETH).

Încă de la lansare, prețul Etherului a fluctuat dramatic. Moneda a crescut cu peste 13.000% în 2017. În timp ce mulți investitori sunt atrași de această creștere considerabilă, unii sunt îngrijorați și de instabilitate. De la 28 USD în Martie 2017, prețul Ethereum a crescut la 1,278 USD în Ianuarie 2018. Anul 2019 a fost relativ constant, prețul fluctuând în jurul valorii de 200 USD.  În ultima parte a anului 2020, prețurile ETH au început să crească, ajungând la 1.000 USD până la sfârșitul anului. În martie 2021, ETH a atins vârful de 4.182 USD, înainte ca acesta să scadă din nou la aproximativ 1.000 USD.

Concluzie

Majoritatea prognozelor de preț Ethereum indică faptul că această criptomonedă va cunoaște o creștere considerabilă în următorii ani.

Dacă vrei să începi să investești în ETH, poți accesa pagina noastră de comparare a platformelor de tranzacționat criptomonede pentru a găsi cea mai bună soluție pentru tine și obiectivele tale.

timea sabau

autor

Timea Sabău

Am experiență în domeniul financiar, marketing, strategie de conținut, SEO și Social Media. De aproximativ doi ani, scriu articole pentru Sortter.ro.

Lucrăm constant pentru a ne asigura că tot conținutul pe care îl scriem este de înaltă calitate, actual și interesant. Tot conținutul nostru se bazează pe independență și obiectivitate, precum și pe expertiză. Pe lângă redactorii noștri profesioniști, managerul de conținut, specialiștii în finanțe și echipa de marketing a Sortter verifică în mod regulat conținutul.