diferenta casco rca
Înapoi la blog
# CASCO

Actualizat:

timea sabau

autor:

Timea Sabău

alex manea

Verificat de:

Alex Manea

Verificat de

Care este diferența dintre CASCO și RCA?

Există numeroase diferențe între cele două tipuri de asigurări, principala fiind că prima este o poliță facultativă iar cea de-a doua - obligatorie. Iată care sunt și celelalte.

Ce este RCA

Răspundere Civilă Auto este acel de tip de asigurare ce se utilizează în cazul accidentelor auto, prin care se acoperă pierderile persoanei vătămate. Caracterul său este obligatoriu atât persoanele fizice, cât și pentru cele juridice care conduc o mașină pe teritoriul România. Prin intermediul ei terțul păgubit își acoperă daunele. Chiar dacă despăgubirea nu ajunge direct la asigurat, indirect ele este avantaj prin scutirea acestei plăți.

Perioada de încheiere a unei polițe RCA este cuprinsă între 6 și 12 luni. Există și posibilitatea încheierii sale doar pentru o lună, dacă posesorului acelui autoturism are numere provizorii și dispune de un certificat provizoriu de circulație. În ceea ce privește prețul RCA trebuie să știi că acesta depinde de mai mulți factori implicați, precum:

  • capacitatea cilindrică a autoturismului,
  • factori obiectivi precum vârstă, stare civilă pentru persoanele fizică sau chiar zonă geografică;
  • factori ce țin de comportamentul de conducător auto, cum ar fi istoricul de accidente avute de acesta.

Ce este CASCO

O poliță CASCO este o asigurare care te protejează de anumite daune legate de autoturismul tău, indiferent de cine este autorul acestora. Riscurile acoperite de aceasta sunt diverse:

  • toate tipurile de avarii posibile, precum ciocnirile, derapările, diverse zgârieturi pe mașină, căderea în prăpastie sau în apă, căderea unor copaci sau tencuieli pe autovehicul, vandalismul, incendiul, fenomene naturale precum trăsnetul, grindina, inundația, cutremurul, prăbușirea, alunecarea de teren sau avalanșele de zăpadă.
  • Un posibil furt al mașinii sau doar al unor părți componente ale acesteia, precum și daunele rezultate în urma tentativei de furt, de tipul spargerii geamului sau stricarea încuietori ușilor sau a zonei de contact al cheilor.

Această asigurare are caracter facultativ, ceea ce presupune asumarea voluntară de încheiere a unui contract de asigurare CASCO din partea posesorului de autoturism. Recomandarea specialiștilor este însă să considerăm o necesitate încheierea acestui tip de poliță de asigurare deoarece practica de zi cu zi ne dovedește că este extrem de utilă într-o multitudine de situații neprevăzute din viața de șofer în România.

În ce condiții poți încheia o asigurare CASCO

Condițiile în care se poate încheia o astfel de poliță sunt diferite în funcție de societatea de asigurare aleasă de tine. Astfel, diferă tipurile de riscurile asigurate, dar și valoarea franșizei, primele de asigurare sau condițiile de plată ale acestora. Așadar, pentru a face o comparație relevantă între acestea trebuie ca și serviciile oferite de companiile de asigurări să fie comparabile.

În funcție de tipul de asigurare aleasă de tine, firma asiguratoare își asumă obligația de plată a contravalorii daunelor stabilite în condițiile contractuale, mai puțin franșiza aplicabilă și ratele ce au mai rămas de plată din poliță. Franșiza se calculează ca parte din suma totală a daunei ce revine proprietarul mașinii și poate fi calculată de către societatea de asigurare în două moduri:

  • fie ca valoare fixă din prețul daunei;
  • fie ca procentaj din din valoarea acesteia.

Pentru tine, în calitate de client, este esențial ca, înainte de încheierea unui contract de asigurare, să analizezi toate ofertele disponibile pe piața asigurărilor. De asemenea, trebuie să știi faptul că, înainte de încheierea oricărui contract de asigurare, ai dreptul de a fi informat cu privire la societatea de asigurare și la contractul de asigurare pe care aceasta vi-l propune. Doar fiind informat ai șanse să faci cea mai bună alegere pentru tine.

Majoritatea companiilor de asigurări, precum Asirom, City Insurance sau Generali de exemplu, încheie polițe CASCO pentru mașini cu o vechime mai mică de 12 ani. Astfel, dacă ai un autoturism mai veche, sau dacă intenționezi să îți achiziționezi o mașină second-hand, cel mai probabil, nu vei putea să închei o poliță facultativă.

Ce riști dacă nu ai RCA

Datele statistice din România ne arată o situație îngrijorătoare: 25% dintre cei ce conduc în trafic în România nu dețin nicio poliță de asigurare RCA Neîncheierea unei polițe obligatorie de asigurare RCA poate avea consecințe deloc de neglijat:

  • amenzi mari ce pot ajunge până la 2.000 lei, ceea ce depășește de câteva ori valoarea unei polițe de asigurare, dacă circuli pe străzile și autostrăzile din România fără RCA;
  • pierderea talonului auto dacă circuli cu mașina fără încheierea unei polițe RCA;
  • suportarea daunelor materiale în caz de accident, ceea ce înseamnă cheltuieli mari, oboseală si mult timp pierdut.
  • talonul și plăcuțele de înmatriculare pot fi reținute de către organele de control până la rezolvarea situației; dacă nu reușești acest lucru în 30 de zile de la incident se dispune chiar și radierea mașinii din circulație.

Concluzie

RCA este o asigurare de despăgubire a terților ce acoperă pagubele produse de un vehicul în locul proprietarului, iar polița CASCO este o asigurare făcută pentru tine și acoperirea daunelor tale. Polița CASCO acoperă diverse cheltuieli de reparație a vehiculului în locul proprietarului și face acest lucru indiferent a cui este vina în accidentul produs. Uneori poate fi chiar și fără vina persoanelor, fiind daune produse din cauze naturale. De asemenea, polița RCA are titlu obligatoriu pentru toți conducătorii auto, în timp ce CASCO este o poliță facultativă și mult mai scumpă dar cu o arie mai largă de riscuri acoperite. În plus, amendă se aplică doar pentru polița RCA

Recomandarea specialiștilor este să fi o persoană responsabilă și să închei aceste tipuri de asigurări pentru a conduce fără griji pe străzile din România.

timea sabau

autor

Timea Sabău

Am experiență în domeniul financiar, marketing, strategie de conținut, SEO și Social Media. De aproximativ doi ani, scriu articole pentru Sortter.ro.

Lucrăm constant pentru a ne asigura că tot conținutul pe care îl scriem este de înaltă calitate, actual și interesant. Tot conținutul nostru se bazează pe independență și obiectivitate, precum și pe expertiză. Pe lângă redactorii noștri profesioniști, managerul de conținut, specialiștii în finanțe și echipa de marketing a Sortter verifică în mod regulat conținutul.

Înapoi la blog