Vanzare masina leasing
# Auto

Actualizat:

alina pascal

autor:

Alina Pascal

alex manea

Verificat de:

Alex Manea

Verificat de

Cum vinzi o mașină cu leasing

Poți vinde o mașină luată în leasing? Da, se poate, iar câștigurile pe care le poți obține în acest fel sunt surprinzător de mari. În timp ce vânzarea unei mașini în leasing este mai dificilă decât vânzarea unei mașini luată cu credit, pe piața mașinilor second-hand prețurile sunt suficient de ridicate pentru a ieși din leasing, și chiar pentru a obține un profit. Te gândești să-ți vinzi mașina în leasing, dar nu știi cum să începi? Citește mai departe pentru a afla cum se poate vinde o mașină în leasing.

Ce este preluarea de leasing

Înainte de toate, leasingul auto este tranzacția prin care o parte - numită locator (compania de leasing) - transferă celeilalte părți - numită utilizator - dreptul de folosință a unei mașini în schimbul unei plăți periodice (rata de leasing). După tipul de leasing, financiar sau operațional, la sfârșitul contractului, utilizatorul poate sau nu să fie proprietarul legitim al mașinii. 

Cel care dorește ca obligațiile sale să se încheie mai devreme va apela la un transfer de leasing, ceea ce înseamnă, în esență, că un alt beneficiar va prelua drepturile și obligațiile sale din contractul cu locatorul.

De regulă, transferul și preluarea unui contract de leasing se face prin intermediul unei novații (un act juridic civil în temeiul căruia o creanță/obligație veche se desființează și în locul ei ia naștere o alta). Contractul este un acord tripartit între societatea de leasing, locatarul inițial (cedentul) și locatarul care preia contractul de leasing (cesionarul).

De ce ar trebui să iei în considerare vânzarea mașinii cu leasing

Se vorbește mult despre cumpărarea mașinii la sfârșitul contractului, cu toate acestea, nimeni nu vorbește prea mult despre opțiunea de a vinde o mașină închiriată înapoi dealerului sau despre vânzarea automobilului în leasing unei terțe părți.

În cazul în care iei în leasing o mașină și nu mai ai nevoie de ea din cauza unei schimbări în activitatea ta profesională sau în nevoile tale de conducere, sau pur și simplu nu vrei să o păstrezi, vânzarea unei mașini în leasing ți-ar putea aduce niște bani.

Acest lucru este valabil mai ales dacă ai avut grijă de ea, ceea ce ajută la menținerea valorii sale reziduale. 

Care sunt avantajele transferului de leasing

  • Scapi de plata ratelor și a asigurărilor autoturismului
  • Nu mai ai cheltuieli legate de întreținerea mașinii
  • Îți diminuezi gradul de îndatorare (acest lucru ajută în cazul în care vrei să obții și alte finanțări)
  • Pentru persoana care preia contractul de leasing, transferul acestuia este avantajos deoarece nu trebuie să plătească avansul aferent unui nou leasing

Care sunt dezavantajele transferului de leasing

  • Pot exista pierderi financiare date de diferența de preț dintre valoarea tranzacționată cu cesionarul și prețul de piață al mașinii
  • Persoana care preia mașina nu cunoaște 100% starea mașinii (istoricul de utilizare).

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a vinde mașina cu leasing

Mai întâi, dacă ești utilizator și dorești să cedezi contractul de leasing auto, este necesar să găsești pe cineva care dorește să îl preia. Acest cineva poate fi o persoană fizică sau juridică.

Noul utilizator va trebui să îndeplinească câteva condiții pentru a i se putea transfera contractul.  Acestuia i se va evalua solvabilitatea, astfel încât societatea de leasing să fie sigură că va putea plăti ratele.

Cât despre recuperarea ratelor deja plătite, este important de știut că ele nu vor fi returnate, ci le poți considera ca fiind prețul de utilizare a mașinii. Se poate obține, în schimb, o sumă în funcție de prețul novației, sumă care poate fi negociată cu cesionarul. Valoarea ar trebui să fie echitabilă, ținând cont de uzura mașinii, de perioada de leasing rămasă și de nivelul pieței. Altminteri, interesul pentru cesiune ar putea să dispară.

În cazul în care finanțatorul este de acord cu cesionarul, se semnează novația, punct în care drepturile și obligațiile din contractul de leasing auto trec la noul utilizator, iar cele ale cedentului sunt considerate desființate.

Dacă vrei să vinzi mașina în leasing, asigură-te că îndeplinești toate aceste condiții.

  • înțelegi termenii contractului de leasing;
  • verifici dacă perioada de garanție este mai scurtă decât perioada de leasing;
  • efectuezi o inspecție mecanică și estetică autoturismului;
  • înțelegi costurile pe care le implică leasingul.

În afară de aceste condiții, pot exista și altele suplimentare impuse de compania de leasing.

Cui îi poți vinde mașina în leasing

Dacă vrei să scapi de contractul de leasing și să profiți de valoarea de revânzare ridicată a mașinii tale, probabil că ar fi mai bine să vinzi mașina unei alte părți. Există mai multe modalități de a face acest lucru.

Vânzarea mașinii către un dealer

De departe, cel mai simplu mod de a profita de pe urma vânzării mașinii tale în leasing este să accepți o ofertă instantanee de numerar. Obținerea unei oferte rapide de la o companie de la un dealer de mașini îți oferă încrederea necesară pentru a-ți vinde direct mașina, în cazul în care compania de leasing permite acest lucru.

Vânzarea autovehiculului unei părți private

Dacă ai o terță parte interesată, în special un cumpărător privat care te poate plăti imediat, gândește-te să îi vinzi direct acestuia. Poți face acest lucru în mod obișnuit, obținând titlul de proprietate al mașinii și vânzând-o direct, sau aranjând ca noul cumpărător să preia contractul de leasing.

Ce pași trebuie să faci pentru a-ți vinde mașina în leasing

Când îți vinzi mașina aflată în leasing, va fi necesar să realizezi următorii pași:

  1. Alege cesionarul (persoană fizică sau juridică)
  2. Obține acordul societății de leasing
  3. Dacă firma de leasing îți acceptă cererea, aceasta va înainta procesul prin realizarea unei evaluări a noului utilizator ( în funcție de normale interne ale firmei de leasing) pentru a se asigura că acesta poate să plătească ratele
  4. Societatea de leasing aprobă cesiunea
  5. Se facturează o taxă de novație (cunoscut și sub numele de comision de analiză) a contractului și se tipărește noul contract.

Concluzie – Vânzarea mașinii în leasing e o mișcare înțeleaptă?

Vânzarea unui vehicul în leasing poate fi profitabilă atunci când cererea de pe piață este mare și când mașina are o uzură redusă, kilometri puțini și o valoare de piață ridicată.

Decizia finală va depinde de valoarea mașinii și de efortul pe care vreți să îl depui în această tranzacție. Deci, ce alegi?

alina pascal

autor

Alina Pascal

Alina face parte din redactorii echipei Sortter. Are o experiență de peste 2 ani în elaborarea articolelor privind planificarea financiară, finanțele personale, credite, asigurări și investiții. Implicarea, curiozitatea și pasiunea pentru domeniul financiar sunt pilonii de bază în crearea unor articole corecte și atractive, pe teme cât mai variate.

Lucrăm constant pentru a ne asigura că tot conținutul pe care îl scriem este de înaltă calitate, actual și interesant. Tot conținutul nostru se bazează pe independență și obiectivitate, precum și pe expertiză. Pe lângă redactorii noștri profesioniști, managerul de conținut, specialiștii în finanțe și echipa de marketing a Sortter verifică în mod regulat conținutul.