Ce este un broker de credite
Un broker credite este un profesionist cate te ajută să obții un credit bancar sau nebancar. Este denumit și intermediar de credite sau consultant financiar-bancar, iar această ocupație este destul de nouă, fiind reglementată începând din anul 2016.
Cu alte cuvinte, un broker de credite are pregătirea necesară pentru a-ți recomanda ție, persoană fizică sau juridică, cele mai avantajoase variante de creditare. În plus, acesta intermediază și dosarul de credit, brokerul fiind legătura dintre sistemul bancar și client.
Timpul tău s-ar putea să fie limitat, ori nu ai puterea sau energia de a merge de la o bancă la alta pentru a afla ce opțiuni îți pun la dispoziție. Tocmai de aceea, brokerul de credite vine în ajutorul tău. Te ajută să identifici ce tip de împrumut ai nevoie, îți spune care sunt cele mai bune oferte de credite existente la momentul actual și te ajută să înțelegi termenii financiari-bancari pe înțelesul tău.
Broker de credite vs creditor - care sunt diferențele
În termeni cât mai simpli, diferența dintre un broker și un creditor este următoarea: creditorul îți oferă bani împrumut, iar brokerul reprezintă accesul către un grup larg de bănci și instituții de credit.
În plus, un broker de credite se diferențiază de un creditor prin:
- Informarea clientului cu privire la cea mai bună ofertă de creditare, luând în considerare toate instituțiile financiare prezente pe piață. În cazul unui creditor, va trebui să te informezi singur cu privire la oferte, iar apoi să contactezi reprezentanții instituției financiare.
- Intermedierea împrumutului. Brokerul se interesează de situația ta financiară și ce-ți dorești de la un credit, apoi îți oglindește cerințele în mai multe posibilități de creditare din care să alegi. La final, îți spune dacă ești eligibil pentru creditul ales sau nu, astfel încât să înaintezi procesul. În cazul unui creditor, va trebui să completezi o cerere, unde vei trece detalii cu privire la situația ta financiară. După ce îți este analizată cererea, creditorul îți confirmă sau nu aplicația, iar în cazul în care ești respins, tot ce ai făcut este să pierzi timp.
Iar în cazul în care te întrebi dacă ai nevoie de un broker de credit sau nu, oferă-ți răspuns la următoarea întrebare: „Cunosc termenii financiari, am suficient timp să compar diferite tipuri de credite și să mă ocup de toate documentele?”. Dacă DA, atunci mergi direct la creditor, dacă NU, atunci ai nevoie de unul.
În afară de brokeri și creditori, pe piața din România au apărut și comparatoarele de credite. Acestea sunt site-uri care îți permit să compari simplu și rapid ofertele de credite de la mai multe bănci sau IFN-uri. Printre comparatoarele de credite se numără Sortter și Conso.
Cum te poate ajuta un broker de credite
Un broker de credite te va ajuta de la început, de când ai luat decizia că vrei un împrumut de nevoi personale (chiar dacă nu știi de care), până la final, când ai semnal actele și chiar după, dacă întâmpini probleme.
Uite cum îți va fi de ajutor:
- După ce află toate informațiile de care are nevoie despre tine, identifică tipul de credit care îți este potrivit (credit de nevoi personale, ipotecar, prima casă, etc., credit rapid, etc.)
- Îți spune care sunt cele mai bune oferte de credite existente în acel moment pe piața financiar-bancară din România
- Îți explică toate costurile și comisioanele aferente creditului;
- Îți „traduce” toți termenii financiari-bancari pe înțelesul tău și-ți va spune cum va fi întreg procesul de creditare;
- Realizează dosarul de creditare, asigurându-te că nu-ți lipsește nimic, astfel încât să obții cât mai repede creditul.
- Poate negocia pentru tine anumiți termeni/ condiții ai creditului, un broker de credite restantieri putând să negocieze cu creditorul chiar dacă ai un istoric negativ de plată
- Citește împreună cu tine contractul de creditare și îl descâlcește pentru ca tu să înțelegi fiecare punct contractual
- Îți este alături până în momentul în care îți primești bani, dar și după, dacă apar probleme contractuale.
Legal, brokerul de credite este obligat să-ți ofere toate informațiile de care este nevoie astfel încât tu să iei o decizie 100% asumată și informată, astfel încât să nu te trezești cu surprize după. În acest sens, el trebuie să-ți ofere absolut toate detaliile despre condițiile care guvernează aplicarea ratei dobânzii aferente creditului, suma, numărul și frecvența plăților care vor trebui efectuate, numărul și valoarea comisioanelor, existența taxelor, onorariilor și costurilor care trebuie plătite și despre dreptul de rambursare anticipată.
Avantajele folosirii unui broker atunci când cauți un credit
Dacă apelezi la un broker de credite, acesta îți poate oferi o serie de avantaje:
- Nu mai pierzi timp privind căutarea ofertei potrivite. Un broker de credite îți va prezenta o selecție largă de produse și o mulțime de informații despre fiecare dintre ele.
- Nu mai stai la coada de la bancă – îți alegi ora și locul întâlnirii cu brokerul, discuți cât timp vrei cu el, apoi toată treaba îi revine acestuia.
- Ai garanția că vei obține cel mai bun credit pentru nevoile tale
- Te ajută să întocmești corespunzător dosarul de credit, astfel încât procesul să decurgă cât mai repede.
- Vei cunoaște și vei înțelege toate clauzele, astfel încât să nu ai nicio confuzie la finalul zilei.
Cu Sortter compari gratuit oferte de creditare
Pe site-ul nostru îți punem la dispoziție instrumentele necesare pentru a putea compara creditele. Introduci suma de care ai nevoie și perioada de creditare, iar noi îți afișăm doar acele împrumuturi care corespund cerințelor tale – așa cum face un broker.
Sortter, deși nu este un broker de credite, se descurcă foarte bine când vine vorba despre compararea ofertelor de creditare. În plus, instrumentele noastre sunt 100% gratuite, în timp ce un broker credite București îți va lua un comision pentru serviciile prestate.
Folosește acum calculatorul nostru și descoperă rapid ce împrumut ți se potrivește!