destinatii luna de miere
# Vacanță

Actualizat:

timea sabau

autor:

Timea Sabău

alex manea

Verificat de:

Alex Manea

Verificat de

Top 5 destinații pentru o lună de miere de neuitat

Dacă până acum ați tot amânat destinațiile exotice din motive de costuri, distanță ori timpul necesar a fi alocat pentru o altfel de vacanță, luna de miere este momentul în care să te delectezi, alături de persoana iubită, în locurile care te vor face să uiți de orice griji. Vă prezentăm, în continuare, top 5 destinații pentru luna de miere perfectă.

Bali, Indonesia

 

Bali întrunește mai multe experiențe într-un singur loc. Denumită și ”insula zeilor”, Bali este paradisul indonezian în care vă veți bucura de priveliștile magice ale insulei.

Aventurile sunt disponibile la tot pasul, astfel că vei putea opta pentru scuba diving printre peștii tropicali, snorkeling sau chiar surfing. Sau poate te atrage mai multe cultura locului, iar pentru asta vă sugerăm să vizitați templele balineze și vulcanii Agung și Batur, ei fiind considerați de către localnici drept zeii locului.

Un moment romantic, de neuitat poate fi plimbarea pe nisipul fin al plajelor întinse, la apus de soare, alături de sufletul pereche. De asemenea, te vei putea bucura de plimbări printre plantațiile de ceai sau cafea, înconjurați de mirosul aromat al acestora.

Deși foarte îndepărtată, Bali rămâne una dintre cele mai bune destinații pentru luna de miere la costuri accesibile, deoarece traiul în Indonezia este unul foarte bun. Costurile cu zborul se încadrează aproximativ între 400 și 700 euro de persoană, iar bugetul estimat pentru sejurul în Bali este de 1.000 euro de cuplu, sumă ce vă va ajunge pentru a vă bucura de toate frumusețile locului.

Santorini, Grecia

 Denumită și ”Perla Greciei”, probabil cea mai la îndemână destinație pentru luna de miere este Santorini. Insula grecească este un adevărat paradis, în care vă veți bucura de căsuțele văruite într-un alb imaculat, plajele colorate, apa turcoaz și străduțele înguste, accesibile doar pietonilor.

De asemenea, vă puteți bucura de frumosul apus în Marea Egee, luând cina specific gresească, la una dintre terasele de pe stâncile de deasupra Santorini-ului. Romantisul plutește în aer indiferent de locul în care te afli, întreaga insulă fiind un loc de poveste, din care nu v-ați mai dori să ieșiți. În completarea poveștii de dragoste, puteți accesa unul dintre hotelurile de pe calderă, care vă pune la disponiziție o piscină de tip infinity pool.

Bugetul total pentru o astfel de escapadă în luna de miere poate ajunge până la 3.500-4.000 euro în timpul verii, însă vă puteți descurca cu aproximativ 2000 euro dacă alegeți să organizați din timp luna de miere pentru toamnă, costurile fiind raportate pentru un sejur de 2 persoane, cu avion inclus.

Zanzibar, Tanzania

 Zanzibar a urcat în topul destinațiilor favorite pentru petrece luna de miere nu doar datorită resort-urilor de lux și a plajelor desprinse parcă din vederile poștale, ci și datoriă experienței culturale unice și sporturile maritime ce pot fi practicate aici.

Aflată la câțiva zeci de km de coasta Tanzaniei, Zanzibar este o destinație tropicală, aproape de Ecuador, ceea ce o face potrivită pentru a fi vizitată pe tot parcusul anumului, iar zilele și nopțile sunt egale (aprox. 12 ore fiecare), ca în majoritatea țărilor din Africa de Est.

Pentru un sejur în doi, pe 7-10 zile, cu zbor și cazare incluse, veți ajunge să scoateți din buzunar între 1.000-1.200 de euro.

Krabi, Thailanda

 Krabi este locul în care e imposibil să te plictisești. Are de toate, de la plaje neatinse și recife de corali la peisaje pitorești și peșteri. Printre activitățile preferate de vizitatori este plimbarea cu bărcile specific thailandeze, printre multitudinea de insule virgine, iar la finalul zilei o cină la lumina lumânărilor pe țărm.

Vă sugerăm, de asemenea, să nu ratați Chiang Mai, cu munți înalți, populați de sate tribale ale căror culturi vă vor fascina. Pentru cei mai aventuroși dintre voi, puteți vizita altarul Marelui Budha, Ang Thong National Marine Park și cascadele Namuang. Iar dacă la final vă mai rămâne energie, vă puteți alătura petrecerilor desfășurate sub lună plină în stațiunea Koh Samui.

În anotimpul rece, cea mai potrivită perioadă pentru a vizita Thailanda, cu rezervări făcute din timp, vă veți putea bucura de vacanța în Krabi cu un buget între 1.200 – 1.500 euro, pentru două persoane, cu avion și cazare incluse.

Palawan, Filipine

Renumit și ca Paradisul exotic lăsat de zei pentru a ne bucura noi, muritorii, Palawan a fost votat trei ani la rând drept cea mai frumoasă destinație de vacanță. Iar titulatura este obținută pe bune, insula bucurându- se de o diversitate impresionantă de obiective, precum jungla tropicală, râuri subterane, peșteri, lagune pentru cei mai aventuroși din fire, însă și adevărate oaze de relaxare, pe plajele întinse, presărate cu nisip alb, la marginea apelor turcoaz ce vă înconjoară.

Fiind o destinație atât de îndepărtată, bilete de avion se încadrează între 450 – 700 euro, însă restul experienței în Filipine este de-a dreptul ieftină. Cea mai potrivită perioadă pentru a vizita Filipine este între lunile martie și iunie, însă țineți cont că veți ajunge într-un climat este destul de călduros.

Nu uitați de asigurare

Indiferent de locul pe care îl alegeți ca destinație pentru luna de miere, nu uitați să vă faceți o asigurare de călătorie. Aceasta vă va proteja în cazul în care vă îmbolnăviți sau vă confruntați cu alte neplăceri care vă pot strica luna de miere.

La ora actuală puteți alege între mai multe tipuri de asigurare de călătorie așa că este bine ca, înainte de plecare, să vă informați și să alegeți cea mai potrivită soluție pentru voi.

Un credit vă poate ajuta să vă împliniți visul

Deși marea majoritate a destinațiilor prezentate sunt destul de scumpe, nu renunțați la visul vostru. Chiar dacă sunt peste bugetul vostru, puteți apela la un credit pentru nuntă sau un credit pentru vacanță.

Acestea sunt, de fapt, credite de nevoi personale acordate de bănci. Înainte de a aplica pentru un credit, analizați-vă atent situația financiară și stabiliți dacă vă permiteți să îl achitați înapoi.

timea sabau

autor

Timea Sabău

Am experiență în domeniul financiar, marketing, strategie de conținut, SEO și Social Media. De aproximativ doi ani, scriu articole pentru Sortter.ro.

Lucrăm constant pentru a ne asigura că tot conținutul pe care îl scriem este de înaltă calitate, actual și interesant. Tot conținutul nostru se bazează pe independență și obiectivitate, precum și pe expertiză. Pe lângă redactorii noștri profesioniști, managerul de conținut, specialiștii în finanțe și echipa de marketing a Sortter verifică în mod regulat conținutul.