Cum micșorezi riscurile?
Dacă vrei să te poți bucura pe deplin de toate avantajele nunții tale în aer liber și să-ți creezi un eveniment de poveste (sau măcar de povestit), atunci urmează aceste sfaturi:
Asigură-te că deasupra zonei de mese există o prelată
Iar dacă nu este, fă rost de una. Și astfel ai rezolvat o parte din problema dată de vreme. Poți pune o prelată și deasupra spațiului de dans. Însă trebuie să recunoști că un dans în ploaia caldă de vară este foarte romantic și extrem de fotogenic.
Verifică dacă există un generator de curent
Asta dacă nu îți dorești ca după lăsarea serii să dansezi în întuneric în cazul în care există o pană de curent. Lipsa luminii nu este chiar atât de romantică. Poate doar în cazul în care lumânările sunt atât de multe încât pot să producă o lumină ambientală plăcută.
Montează niște prelate laterale în caz de vânt puternic
Vântul nu doar că stinge lumânările și dă de muncă în plus persoanei responsabile pentru decor, dar poate cauza și alte probleme: decorul poate zbura de pe masă, coafurile și ținutele invitatelor vor avea de suferit, șervețelele de la masă vor începe să zboare peste tot și așa mai departe. Indicat ar fi să montezi niște prelate laterale pe care să le poți trage în jos atunci când este nevoie.
Adu câteva pături
Lăsarea serii se lasă și cu lăsarea temperaturii, iar dacă îți desfășori nunta lângă un râu, lac sau într-o zonă de munte, atunci te poți aștepta ca temperaturile să scadă destul de mult. Așadar, adu mai multe pături și plasează-le strategic la intrarea în „locație”. Vor fi de mare folos invitaților care nu dansează.
Iar dacă nu te încântă ideea de pături, te poți interesa de închirierea unor tunuri de căldură electrice. Ele pot fi amplasate chiar lângă mese sau pe terasă.
Amplasează podele false din vinil sau placaj
Asta ca să rezolvi problema tocurilor care intră în gazon sau au probleme în a merge pe drumul pietruit. De asemenea, există și protecții pentru tocuri pe care le poți așeza strategic. Amenajarea unor astfel de podele pot să influențeze bugetul, dar e o investiție care merită, dacă vrei ca domnișoarele și doamnele să poată dansa.
Adu îmbunătățiri realiste locației
O idee bună ar fi să aduci câteva corpuri de iluminat pentru o iluminare corespunzătoare. Bineînțeles, poate nu vei avea nevoie de ele la miezul zilei, când soarele bate puternic, dar spre seară, un plus de lumină nu strică. În plus, nu uita să cureți spațiul din jurul locației pentru a preveni mici accidente. Și că tot am ajuns la capitolul accidente, nu uita să te asiguri că locația este prevăzută cu o trusă de prim-ajutor.
Câștigă lupta împotriva insectelor
Cum? Fă-ți un stoc de creme și spray-uri împotriva țânțarilor și a insectelor pe care să-l pui la dispoziția invitaților. O altă idee ar fi să încorporezi printre florile de nuntă și plante pe care țânțarii le urăsc (lavandă, gălbenele, mentă, melisa). Încearcă și lumânările cu lămâie pentru a ține la distanță gândacii.