cont economii copii
# Economii

Actualizat:

timea sabau

autor:

Timea Sabău

alex manea

Verificat de:

Alex Manea

Verificat de

Ce este contul de economii pentru copii

Atunci când ajunge la maturitate, un copil are nevoie de anumite beneficii financiare pentru a-și putea continua studiile sau a se putea descurca singur. Un exemplu des întâlnit este cel al copilului care termină liceul și urmează să intre la facultate, într-un oraș universitar. Acesta va avea nevoie de cazare, cheltuieli cu taxele de școlarizare și cheltuieli curente. Aceste costuri sunt deseori prea mari pentru părinți, de aceea în multe familii părinții nu au posibilitatea de a le oferi copiilor condiții optime de studiu.

Ce este un cont de economii pentru copii

Pentru a le asigura copiilor un viitor cât mai sigur, părinții pot opta pentru a deschide un cont de economii dedicat acestora, unde vor vira regulat o sumă de bani și desigur, alocația lor. Există, în România, posibilitatea de a deschide un astfel de cont de economii destinat copiilor, cont care vine cu anumite condiții și beneficii deopotrivă. Acesta este asemănător cu un cont de economii uzual, însă are avantajul că îl poți deschide chiar pe numele copilului minor și la unele bănci dobânda este aproape dublă decât la contul clasic de economii. Aceste dobânzi sunt în medie de 1% pe an, ceea ce aduce câștiguri foarte mici. Totuși, dacă nu ești dispus să investești într-un produs bancar mai riscant, contul de economii este o soluție potrivită pentru a strânge bani în siguranță. În plus, această soluție este mai înțeleaptă decât un credit bancar, pentru a te scuti de rate lunare și dobânzi fluctuante.

Ce dobânzi ai la un cont de economii pentru copii

Conturile de economii pentru copii vin de obicei cu o dobândă preferențială, mai mare decât conturile de economii standard. Unele bănci vin cu un bonus la aniversările copilului, iar aceste conturi de economii fac parte din produsele garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor, în limita a 100.000 de euro per deponent. Unele conturi de economii pot avea comisioane de administrare sau retrageri a banilor. Tendințele pe piața acestui produs sunt divergente, unele bănci au desființat produsul, iar altele l-au diversificat. De exemplu, UniCredit este singura bancă din România care oferă posibilitatea unui minor de a deține un card personal și de a cheltui bani în limita unei sume maxime stabilită de părinte.

Cea mai bună dobândă la momentul actual este oferită de CEC Bank, unde avem un nivel al randamentului anual de 3% dobândă fixă, timp de 12 luni. A doua cea mai bună ofertă de pe piață este creditul KidCont oferit de Banca Transilvania, unde avem o dobândă de 2.5% fără comisioane și cu o limită maximă a depunerilor totale de 450.000 de lei. BCR oferă dobândă de 1.9%, dar oferă asigurare de viață. 

Când poate copilul tău accesa banii

În conturile de economii pentru copii, banii pot fi depuși și retrași oricând, iar dobânda este calculată întotdeauna în funcție de soldul existent în contul respectiv. Banii pot fi retrași atât de reprezentantul legal al copilului, cât și de copilul de peste 14 ani. Conform legislației, copilul poate efectua tranzacții înainte de a împlini vârsta de 14 ani doar împreună cu tutorele său.

La oferta de la UniCredit Tiriac, Contul Junior este disponibil în lei, euro sau dolari și este deschis de tutore, pe numele copilului, iar când acesta împlinește 18 ani, soldul integral este transferat într-un cont curent și pus la dispoziția copilului. Nu se percep taxe de deschidere a contului, sau alte comisioane.

Care sunt taxele și comisioanele

Taxele și comisioanele la deschiderea unui cont de economii pentru copii sunt aproape inexistente, cel puțin la cele mai mari bănci din România: Banca Transilvania, UniCredit, ING Bank, BRD, Alpha Bank.

La ING Bank, de exemplu, în momentul de față costurile pentru emiterea cardului, administrarea contului, comisionul la încasări, comisionul de transfer între conturile ING sau între alte bănci și comisionul de retragere numerar sunt zero. 

Produsul oferit de Banca Transilvania în acest sens, KidCont, este la fel de ușor de deschis, trebuie să te deplasezi la o sucursala băncii Transilvania pentru a-l putea deschise, având următoarele documente:

  • Actul de identitate al tutorelui;
  • Certificatul de naștere sau actul de identitate al copilului (dacă acesta are peste 14 ani);
  • Unde este cazul, decizia de numire a tutorelui/curatorului emisă de autoritatea tutelară.

Pentru deschiderea unui KidCont la Banca Transilvania, costurile sunt următoarele:

  • Suma minimă pentru deschiderea contului este 500 lei sau 100 Euro;
  • Comisionul de desființare este de 20 lei sau 5 euro dacă vrei să închizi contul în primul an;
  • Veniturile din dobânzile aferente instrumentelor de economisire se impozitează cu 10%;
  • Suma maximă a depozitului KidCont este 450.000 de lei, respectiv 100.000 euro.

Așadar, conturile de economii pentru copii reprezintă o metodă prin care poți economisii pentru viitorul copilului tău. Ca și metodă alternativă pentru a economisi bani pentru copilul tău, poți opta pentru deschiderea unui cont de economii clasic, dar diferit de contul de economii pe care îl ai deja, pentru a ști exact destinația acestor bani.

timea sabau

autor

Timea Sabău

Am experiență în domeniul financiar, marketing, strategie de conținut, SEO și Social Media. De aproximativ doi ani, scriu articole pentru Sortter.ro.

Lucrăm constant pentru a ne asigura că tot conținutul pe care îl scriem este de înaltă calitate, actual și interesant. Tot conținutul nostru se bazează pe independență și obiectivitate, precum și pe expertiză. Pe lângă redactorii noștri profesioniști, managerul de conținut, specialiștii în finanțe și echipa de marketing a Sortter verifică în mod regulat conținutul.