Dacă ești iubitor de vacanțe într-un peisaj tropical, călduros, cu plaje superbe și cu un amestec unic de cultură carabiană, atunci Republica Dominicană este cu siguranță o locație perfectă pentru tine. Această insulă fermecătoare a fost o destinație populară de vacanță pentru turiști din întreaga lume având un farmec aparte. În continuarea acestui material vom realiza un estimativ de buget pentru o vacanță în Republica dominicana.
Cât costă o excursie în Republica Dominicană
Republica Dominicană este o țară insulară situată în America de Nord. La vest se învecinează cu Haiti la Est cu Puerto Rico, la Nord cu Oceanul Atlantic și la Sud cu Marea Caraibilor. Republica Dominicana s-a numit inițial, imediat după ce a fost descoperită de Cristofor Columb, Mica Spanie. Frumusețea ei a fost recunoscută încă din acea perioadă fiind denumită cel mai frumos pământ din lumea nouă.
Transportul către Republica Dominicană
Distanța dintre România și Republica Dominicană este de aproximativ 9000 km și în proporție de 80% este peste ocean, astfel transportul către locația mult dorită se poate realiza doar cu avionul.
Operatori aerieni care au curse regulate cu plecare din România (București) și Republica Dominicană (Punta Cana) sunt KLM, Air France, DELTA, Lufthansa și Swiss.
Cea mai scurtă călătorie este de 17 ore și cea mai lunga de 30 de ore în funcție de numărul de escale pe care îl are zborul. Zborurile cu 2 escale combinate respectiv una în Europa și una in SUA fiind și cele mai lungi.
Prețul unui bilet de avion, pentru această toamna-iarnă variază între 820 de euro și 1250 de euro/persoana.
Agențiile de turism propun o altfel de cotație de preț care include și cazarea, oferte pe care le vom detalia atunci când vom ajunge la cazare.
Cazarea în Republica Dominicană
Majoritatea cazărilor pe care le găsești pe site-urile de rezervări online sunt localizate in Punta Cana sau în Santo Domingo.
Cele mai dese rezervări se fac la resort-urile sau hotelurile de 4 sau 5 stele. Astfel ca ofertele acestor locații sunt competitive și atractive.
Punta Cana
Pentru o cazare în Punta Cana la un hotel de 4 stele cu mic dejun poți plăti între 500 euro și 1.600 euro/2 persoane
Pentru cazare în Punta Cana la un hotel de 5 stele cu mic dejun poți plăti între 500 euro și 10.000 euro/2 persoane sau pentru varianta cu All inclusive la hotel de 5 stele prețul variază între 1.000 euro și 8.500 euro/2 persoane.
Pentru o cazare in Santo Domingo la un hotel de 4 stele cu mic dejun poți plăti între 720 euro și 1800 euro/2 persoane
Pachetele turistice ale agențiilor variază între 2.500 euro/persoană la 6500 euro/persoană pentru transport și cazare cu mic dejun.
Punta Cana sau Santo Domingo
Punta Cana este una dintre cele mai populare destinați din Republica Dominicană. Situată în SE țării, într-o zona de peninsulă în Marea Caraibelor, într-un mic golf. Dezvoltarea turistică a zonei a început în anul 1970 când au fost construite primele resorturi și hoteluri în zona, astfel între 1980 și 1990 Punta Cana a devenit cea mai populară destinație din lume.
Astăzi este o destinație turistică de lux, cu o gamă largă de hoteluri, resorturi și activități. Plajele din Punta Cana sunt unele dintre cele mai bune din lume având nisip fin și alb, iar apa este clară și limpede de un turcoaz inimaginabil. Punta Cana este preferată de turiști pentru snorkeling, scuba diving și plimbări cu barca, dar și pentru zonele de faună și o floră bogată care includ maimuțe, păsări, reptile și mamifere. Un alt specific al zonei este prezența balenelor și a delfinilor, acestea putând fi observare foarte ușor în zona de peninsulă.
O altă destinație preferată de turiști este capitala Republicii Dominicane, Santo Domingo. Acesta este cel mai mare oraș al Republicii Dominicane. Este situat în partea de sud a insulei . Santo Domingo este unul dintre cele mai vechi orașe din America, fondat în 1496 de Cristofor Columb. Este, de asemenea, cea mai veche capitală continuă din America.
Santo Domingo este cunoscut pentru plajele sale cu nisip alb, apele cristaline și clima caldă. Orașul găzduiește, de asemenea, o serie de situri istorice importante, inclusiv Catedrala Primată din America, Alcazar de Colon și Zona Colonială.
Climatul din Republica Dominicana
Republica Dominicană este o țară cu climat tropical, ceea ce îi conferă calitatea de destinație de vacanță pe tot anul. Temperaturile medii pe tot parcursul anului sunt cuprinse între 27 și 30 de grade Celsius.
În republica Dominicană sunt doar două sezoane, respectiv sezonul umed sau ploios (mai-noiembrie) și este caracterizat prin perioade de ploi mai mari și mai dese și sezonul uscat (decembrie-aprilie) când precipitațiile au pondere mult mai mică.
Trebuie înțeles faptul că în sezonul ploios cresc doar șansele de ploaie pe parcursul zilei, asta nu influențează temperaturile exterioare care pot ajunge și la 30-34 grade.
Care este cel mai bun moment să vizitezi Republica Dominicană?
Cel mai bun moment să vizitezi Republica Dominicană este atunci când bugetul îți permite, însă a devenit aproape o tradiție în rândul turiștilor să opteze pentru sejururi exotice în perioada de toamnă sau chiar de sărbători de iarnă. Printre motivele principale poate fi refugiul față de vremea rece din țară sau chiar prețurile mai mici ale vacanțelor în această perioadă.
Așadar, o vacanță în Republica Dominicana este binevenită oricând mai ales dacă oferă un pic de vară în mijlocul iernii.
Republica Dominicană fantezie culinară.
Bucătăria dominicana este o bucătărie variată cu influențe africane, spaniole, indiene, americane și caraibiene.
Când toate aceste bucătării se întâlnesc nu poate decât să rezulte un festin culinar, astfel există o mare varietate de mâncăruri în Republica Dominicană.
Un prânz sau o cină la un restaurant de calitate medie poate fi aproximativ 30 euro/2 persoane.
O porție de mâncare de la fast-food poate ajunge la 9 euro/persoană
O sticlă de bere aproximativ 3,5 euro, iar o sticlă de apă de 0,33 ml - 0,65 euro.
Activități în Republica Dominicană
Dacă vrei să experimentezi și alte activități decât băile de soare, atunci și la acest capitol Republica Dominicană vine cu destul de multe oferte care să facă din sejurul tău unul de vis.
Printre propunerile dominicanilor se numără și vizita insulei de o zi pe Saona Island pentru 100 euro/persoană, Plaja și snorkeling pe insula Catalina - 110 euro/persoană, vizita de o zi în Parcul Național Los Haitises - 600 euro/grup, croazieră de 1 zi cu velierul -90 euro/persoană
Plajele senzaționale ale Republicii Dominicane
E ok să vrei să stai doar la plajă, până la urmă experiența dominicană este în primul rând cu plaje de o frumusețe rară. Astfel, dacă vrei să faci doar un tur a plajelor și să de tuburi de spectacolul naturii atunci iată o listă cu plaje de neratat din Republica Dominicana:
Bávaro Beach, Punta Cana - potrivită pentru plaja și înot, paddle boarging, chiar și pentru lungi plimbări. Cu nisip alb și fin care este mângâiat de o apă clară și turcoaz.
Playa Dorada, Puerto Plata - cu nisip auriu și apă cu valuri ușoare, plaja este potrivită pentru înot, băi de soare
Beaches of Las Galeras - plajă sălbatică, nisip alb, apa potrivită pentru activități sportive.
Bahia de Las Aguilas - plajă sălbatică, cu nisip alb recomandată atât pentru plajă cât și pentru activități nautice.
Viză pentru Republica Dominicană
Republica Dominicană nu restricționează accesul în scop turistic pe teritoriul ei astfel, conform indicațiilor autorităților, cetăţenii români, care călătorească în scop turistic, pentru o perioadă mai mică de 90 de zile, nu au nevoie de viză de intrare în această ţară, însă trebuie să deţină un card turistic pe care îl obţin de la consulatele Republicii Dominicane sau la punctele de trecere a frontierei, contra unui cost de 10 dolari și este valabil 30 de zile.
Moneda din Republicii Dominicane - Peso Dominican (DOP)
Moneda Republica dominicana este Peso Dominican (DOP) și va fi prezent pe tot parcursul călătoriei tale, prețurile fiind exprimate în moneda locală.
Pentru a putea înțelege mai bine paritatea vom exprima DOP în raport cu alte monede internaționale și chiar cu moneda noastră națională.
Așadar, 1 Leu= 12,53 DOP, în raport cu dolarul american 1 USD = 56,66 DOP, iar în raport cu euro 1 EUR= 61,84 DOP.
Nu uita de asigurarea de călătorie
Ca în orice excursie în afara granițelor UE este recomandată o asigurare de călătorie pentru a fi sigur că ești pregătit pentru orice situație imprevizibilă fie că este una medicală fie că este vorba de pierdere de bagaje.
Pentru o perioada de 10 zile, asigurarea de călătorie costă 12 euro/persoană
Cât costă o vacanță în Republica Dominicană?
O vacanță exotică are, în general, un cost crescut fată de un sejur european. Costurile se reflectă în distanță și servicii, dar nu în ultimul rând în activitățile extra pe care ți le dorești la fața locului. Spre deosebire de o vacanțe europeană, sejurul exotic poate fi o ocazie unică, astfel este bine să îl planific corect încă de la început. Prețul estimativ pentru 2 persoane ar fi cuprins între 3500 si 6000 euro, preț care nu include alte cheltuieli pe care le ai la fața locului.
Apelează la un credit
Dacă îți dorești foarte mult să vezi Republica Dominicană, sau să îi faci o surpriză persoanei iubite dar financiar nu ai o soluție poți apela la o instituție bancară sau un IFN.
În cazul în care îți trebuie toată suma Banca Transilvania îți poate oferi un credit pe un an de zile cu o rata de 2700 lei/lună.
Dacă ai nevoie doar să îți completezi suma atunci poți apela la un credit IFN care te creditează cu suma necesară. Ocean Credit îți poate oferi până la 9.000 lei pe o perioadă de 12 luni cu o rată lunară aproximativă de 900 lei/lună.
Thailanda și Cuba alte variante de concediu inedit.
Dacă nu ești pe deplin hotărât că vrei să vizitezi Republica Dominicană atunci îți recomandăm să iei în calcul și Thailanda unde un sejur pentru 2 persoane poate ajunge la 2917 euro sau în Cuba, unde un sejur pentru 2 persoane poate ajunge la 3900 euro.
Găsește cel mai bun credit pentru vacanță
Compară credite pentru vacanță